În timp ce unii dintre noi au de toate și stau bine pe toate planurile, dar nu se mulțumesc cu ceea ce au, alții au doar un singur vis, să audă. În timpul anilor mei de studenție am cunoscut-o pe Adriana Luca, mergând în vizită la o colegă la cămin. Acolo am rămas înmărmurită de povestea ei de viață.
Adriana Luca este o tânără în vârstă de 24 de ani, originară din satul Horodiște, raionul Călărași. Este fata care simte, aude și trăiește prin pictură. Talentul ei este unul înnăscut, prelucrat din fragedă copilărie, din dorință de a așterne pe coala de hârtie, imaginile vizuale din mintea ei. Prima sa pictură a fost pe o coală de hârtie, o fetiță care culegea struguri, și tot atunci i-a venit și cel mai mare imbold de la mama ei, care i-a spus ,,Dacă vrei să-ți reușească desenul trebuie să urmezi forma liniilor…” Acum are deja mii de picturi, desenate pe pânză simplă, pânză gruntuită, piatră, sticlă sau coale de hârtie din diferite texturi.
Adriana spune că niciodată nu s-a
gândit să renunțe la acest talent înnăscut, oricât de mari n-ar fi cheltuielile pentru materialele necesare și desigur timpul alocat picturilor, ba mai mult
decât atât, ea trăiește prin această artă. A învățat să le reușească pe toate
indiferent de oră. Ar picta fără întrerupere oriunde, oricând, pe orice, doar
dacă ar avea timp. Acum își face studiile de masterat la Universitatea de Stat
din Moldova, lucrează în domeniul relațiilor internaționale în cadrul unui
minister, și totodată, își înșiră gândurile în povestioare mici fiind inspirată
chiar și de propriile picturi ce o înconjoară de vise pe blogul personal.
Și totuși, uneori trebuie să ne reamintim că ,,Viața bate filmul” așa este și în cazul Adrianei. Frumoasa pictoriță are doar un singur vis, să audă fără ajutorul aparatelor auditive. Ea suferă de surditate de la vârsta de 7 luni. Evident că familia acesteia au încercat împreună cu medicii toate posibilitățile ca să-i recapete auzul, dar fără efect. În ciuda faptului că a suferit numeroase intervenții chirurgicale în acest sens, toate au fost fără efect, apoi au renunțat. ,,Am renunțat la ideea de a-mi mai face operații împreună cu familia mea, deoarece starea auzului meu nu se îmbunătățise deloc după fiecare operație. Această renunțare a fost până în clasa a noua, când deja observasem că îmi pierd treptat auzul, astfel am fost îndrumați să procurăm proteze auditive, măcar pentru a păstra ceea ce a mai rămas.”
Adriana spune că-și amintește cu
sfințenie ziua în care a primit în dar un aparat auditiv, de la doi oameni cu
suflet mare, din satul natal. Dar cum toate aparatele auditive erau și ele prea
scumpe, mama ei a fost nevoită să plece peste hotare ca să-i procure și al
doilea, ca ea să poată auzi cu ambele urechi.
,,Când le-am pus prima oară, am
început să aud pentru prima dată ciripitul păsărelelor, tic-tacul
ceasornicului, picăturile de ploaie, și să înteracționez cu oamenii, nu doar
să-i citesc pe buze.”
În tablourile sale predomină culorile
galben, orage, negru și albastrul cerului, deasemnea ploia este prezentă mai
peste tot. S-a îndrăgostit prea tare de ea atunci când a auzit-o pentru prima
dată, pentru că este melodioasă, zice ea.
,, Ploaia a fost mereu un motiv
pentru mine de a privi oamenii cum aleargă pentru a se adăposti, dar eu o văd
mereu ca o pe binecuvîntare, care împrospătează aerul cel respirăm. Ea unește
oameni sub umbrele, udă florile uscate de căldura înăbușitoare în serile de
vară, astfel că am ales să o reprezint și în pictură. Culoarea neagră este
specifică personajului ce-l aleg să fie observat în picturi, astfel acesta,
înconjurat de celelalte culori galben, roșu, alb, și nuanțele de albastru și
orange îl fac să apară în lumina celor care văd picturile mele. Personajelor în
culori negre le spun umbre, o umbră pozitivă în care poate să se regăsească
orice om ce-l privește. De aceea unele picturi, au personaje fără chip, pentru a da posibilitate
pasionatului de artă să intre în pielea personajului din tablou, căci fiecare
tablou pare a fi o poveste.”
A vrut să demonstreze că talentul ei nu are limite și a participat la
numeroase concursuri de artă, iar fiecare încercare a fost o lecție de viață
care-i șoptea într-una că este cea mai bună. Fiecare dintre ele i-a oferit o
satisfacție de nedescris, de a fi împlinită cu realizarea visurilor sale, a
cunoscut oameni, a căpătat experiențe noi, și de ce nu a promovat arta frumoasă a sufletului, pictura. Mai mult
decât atât tânăra a colaborat cu un scriitor român pentru a crea o carte.
,,Un scriitor din România mi-a propus să
colaborăm la crearea unui cărți. Mihail Tănase a scris versurile, iar eu
citindu-le am creionat personajele sau imaginile artistice ale poeziilor.
Cartea se numește ,,Timp Opac” și a apărut în februarie 2018, în
Alexandria,Teleorman (la 89km de București) România. Ce ține de concursuri, am
participat la diverse consursuri de pictură, cum ar fi : “Zilele NATO în Moldova”, la
Concursul național de desene şi eseuri cu genericul „Acţionează asupra CO2” ,
Concursul de pictură la tema Drepturilor Omului cu genericul “Mie îmi
pasă”-decembrie 2016 organizat de către Institutul pentru Drepturile Omului din
Moldova în cadrul proiectului “Festivalul de Film dedicat Drepturilor Omului,
ediţia a 5-a, 2016”, iar prima expoziție de pictură am organizat-o în august
2017, la Dendrariu în colaborare cu echipa Grow Me Up”
Experiențele cu operațiile din copilărie nu o mai motivează să-și dorească
o altă operație, care poate într-adevăr măcar acum, ar ajuta-o să-și recapete
auzul. Acum nu-și dorește decât să strângă bani pentru niște aparate auditive
mai performante. ,,Dacă picturile mele
s-ar vinde ca pâinea caldă, aș aduna bani nu pentru o operație, căci e prea
costisitoare, dar și riscantă, dar pentru a cumpăra aparate mai performante,
noi, și desigur baterii reîncărcabile, căci acestea pe care le folosesc sunt
baterii simple pe care le procur și le schimb practic în toată săptămâna.”
Acum, Adriana nu are decât să picteze, să dovedească că talentul ei nu are
limite și așa cum scria într-un articol pe blogul ei, visează să se trezească
într-o dimineață, să treacă pe lângă aparate și să privească cum rugina s-a
așezat demult pe ele, iar ea să fie fericiă și să se uimească mereu de
tic-tacul ceasului și de ciripitul rândunicii care și-a făcut cuib la casa ei.
Să treacă ușor părul de după ureche și
să simtă lipsa acelor mici obiecte care cândva faceau parte din ea, ca niște
cipuri. Adriana vrea să asculte adevarata voce umană, iar muzica să fie aseeași
de fiecare dată, același zgomot de frunze de toamnă, același vânt șuierător sau
aceleași glasuri din cântecul greierașilor din amurg… Iar fiecare dintre noi o
poate ajuta pe Adriana ca toate aceste lucruri simple pentru noi, dar imense
pentru ea, să se îndeplinească cumpărându-i și admirându-i picturile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu